Brazilia a devansat Regatul Unit şi a devenit în 2011 a şasea putere economică mondială, a anunţat luni Institutul de cercetare CEBR, cu sediul la Londra, relatează AFP.
În ultimul său clasament, Center for Economics and Business Research /CEBR/ situează Regatul Unit pe locul al 7-lea în rândul economiilor mondiale, în urma Statelor Unite (locul 1), a Chinei (locul 2), Japoniei (3), Germaniei (4), Franţei (5) şi Braziliei (6). Într-un interviu pentru postul de radio BBC, directorul CEBR, Douglas McWilliams, a arătat că acest clasament dovedeşte ponderea tot mai mare a Asiei în economia mondială, în detrimentul ţărilor occidentale. CEBR prevede, de asemenea, că în 2016, Franţa va fi depăşită de Regatul Unit şi că nu va mai ocupa decât locul al 9-lea în rândul economiilor mondiale în 2020.
Potrivit institutului de cercetare, Rusia şi India se vor situa pe locul al 4-lea respectiv al 5-lea în rândul puterilor economice mondiale în 2020. Brazilia, care are circa 200 de milioane de locuitori, a cunoscut o creştere de 7,5% în 2010, dar guvernul şi-a revăzut previziunile de creştere la 3,5% pentru acest an, ca urmare a unei încetiniri puternice a activităţii economice în trimestrul al treilea.
Brazilia a devansat Regatul Unit şi a devenit în 2011 a şasea putere economică mondială, a anunţat luni Institutul de cercetare CEBR, cu sediul la Londra, relatează AFP.
În ultimul său clasament, Center for Economics and Business Research /CEBR/ situează Regatul Unit pe locul al 7-lea în rândul economiilor mondiale, în urma Statelor Unite (locul 1), a Chinei (locul 2), Japoniei (3), Germaniei (4), Franţei (5) şi Braziliei (6). Într-un interviu pentru postul de radio BBC, directorul CEBR, Douglas McWilliams, a arătat că acest clasament dovedeşte ponderea tot mai mare a Asiei în economia mondială, în detrimentul ţărilor occidentale. CEBR prevede, de asemenea, că