Pentru prima dată de la înfiinţarea uniunii monetare, zona euro şi moneda unică au fost în mare pericol în 2011. Summituri peste summituri, strategii, pacte de stabilitate şi sute de miliarde de euro „aruncate“ spre criză nu au reuşit să evite ca 2011 să rămână în istorie ca anul în care zona euro şi-a văzut destrămarea cu ochii.
Scenariul este atât de real încât marile grupuri bancare, operatorii turistici şi firmele de consultanţă financiară au început deja să-şi ia măsuri de precauţie. Touroperatorul german TUI poartă negocieri cu hotelierii greci pentru a găsi soluţii de plată în cazul renunţării la euro. Nomura, cel mai mare grup financiar din Japonia, a analizat modalităţile în care statele din uniunea monetară şi-ar achita datoriile în cazul revenirii la monedele naţionale. Marile bănci germane analizează impactul pe care l-ar avea întoarcerea la marcă asupra celei mai mari şi mai performante economii din Uniunea Europeană.
Cum s-a ajuns aici?
Anul acesta, cel mai ambiţios proiect al UE a devenit epicentrul crizei la nivel mondial. Liderii europeni au demonstrat în 2011, mai presus decât orice altceva, că nu sunt dispuşi să ia o decizie înainte ca situaţia să devină cu adevărat critică. Cinci summituri „cruciale" şi cel puţin tot atâtea strategii de stabilizare a economiei europene au ţinut primele pagini ale presei internaţionale în 2011. Grecii s-au ciocnit în mai multe rânduri cu autorităţile
Însă lista realizărilor se opreşte aici. Nu de puţine ori, întâlnirile de urgenţă erau sintetizate apoi prin mesaje ambigue precum „Trebuie să facem ceva" sau „Avem o strategie suficient de puternică", însă totul rămânea doar la nivel declarativ. Escaladarea crizei datoriilor de stat nu a ţinut cont de „zidurile" de protecţie ridicate de Bruxelles din fonduri şi împrumuturi de urgenţă.
La fix un an de când era „salvată" de urgenţă
