Povestea Aurorei şi a lui Mihai, tinerii care s-au cunoscut în Dristor, pentru a fi acum fericiţi în Montpellier.
Orice articol de Cristian Delcea, ştim că am mai scris asta, face îndeobşte cât o mie de poze. Doar că de această dată şi fotografiile care însoţesc unul dintre textele jurnalistului de la „Adevărul" fac cât o mie de cuvinte. Sunt din arhiva personală a doi tineri, Aurora Burcă şi Mihai Crângaşu, care, după cum observă junele Delcea, au făcut cunoştinţă primăvara, s-au îndrăgostit vara, s-au căsătorit toamna, iar această iarnă i-a prins în sudul Franţei, la Montpellier.
Vineri, în ultimul număr din acest an al ziarului „Weekend Adevărul", publicaţia care încearcă să vă înfrumuseţeze sfârşiturile de săptămână, puteţi citi povestea adevărată şi deopotrivă romantică a acestor tineri. Până atunci, câteva crâmpeie din „Oracolul de nuntă", rubrica pe care cititorii paginilor „Casă de piatră!" o cunosc foarte bine: în ziua în care s-au căsătorit, Aurora şi Mihai s-au simţit cei mai importanţi oameni de pe Pământ, iar surpriza nunţii a fost un puzzle special, pe care l-au completat, în timpul petrecerii, împreună cu prietenii lor.