Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalistul Adriano spune că nu a tras

Publicat in Ziua Veche, marți 27 decembrie 2011 ·

‘Arma se afla între scaune, ea a apucat-o şi s-a descărcat accidental. Ancheta va dovedi că nu mint’, a afirmat luni Adriano, atacantul echipei de fotbal Corinthians, acuzat că ar fi împuşcat o femeie aflată în maşina sa, la ieşirea dintr-un club de noapte.

Sâmbătă dimineaţă, se afla în maşina personală alături de patru femei şi de garda sa de corp la revenirea de la o petrecere de la Rio de Janeiro. Un foc de armă provenit de la arma gărzii de corp a rănit-o la mână pe Adriane Cirilo dos Pintos, o tânără în vârstă de 20 de ani, care a fost supusă unei operaţii. Victima ar fi declarat ulterior poliţiei că fotbalistul se juca cu arma respectivă, care s-a descărcat şi a rănit-o.

‘Eu eram pe scanulul din faţă. Eram liniştit, foarte calm. Acesta este adevărul şi sper ca fata să se refacă cât mai repede indiferent ce va spune despre mine’, a adăugat Adriano.

În vârstă de 29 ani, Adriano a marcat 27 de goluri în 48 de meciuri disputate pentru naţionala Braziliei, însă problemele cu care s-a confruntat în ultimii ani (obezitate, consumul de alcool şi depresie) l-au îndepărtat de Selecao pe fostul atacant al echipelor italiene Inter Milano, Parma, Fiorentina şi AS Roma.

‘Arma se afla între scaune, ea a apucat-o şi s-a descărcat accidental. Ancheta va dovedi că nu mint’, a afirmat luni Adriano, atacantul echipei de fotbal Corinthians, acuzat că ar fi împuşcat o femeie aflată în maşina sa, la ieşirea dintr-un club de noapte.

Sâmbătă dimineaţă, se afla în maşina personală alături de patru femei şi de garda sa de corp la revenirea de la o petrecere de la Rio de Janeiro. Un foc de armă provenit de la arma gărzii de corp a rănit-o la mână pe Adriane Cirilo dos Pintos, o tânără în vârstă de 20 de ani, care a fost supusă unei operaţii. Victima ar fi declarat ulterior poliţiei că fotbalistul se juca cu arma respectivă, care s-a descărcat şi a rănit-o.

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 31 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 27 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°