Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai buni dascăli, nominalizați în campania „Profesori cu care Ploieștiul se mândrește“

Publicat in Adevarul, marți 27 decembrie 2011 · ·

Ziarul Adevărul îi caută pe cei mai buni cinci dascăli, din ciclul preuniversitar, cu care Ploieștiul se mândrește. Vizitatorii site-ului ploiești.adevarul.ro au făcut deja primele nominalizări în cadrul campaniei noastre. Dar lista rămâne deschisă până pe 11 ianuarie 2012.

Doi dintre profesorii ploieșteni pe care îi regăsim pe lista nominalizaților campaniei „Profesori cu care Ploieștiul se mândrește" au avut în anul care se apropie de final rezultate de excepție. Olimpici pe bandă rulantă Iulia Lincan, profesor de Informatică la Colegiului Naţional „Mihai Viteazul" a câștigat titlul de „Profesorul anului 2011" acordat unui cadru didactic al din Ploieşti. Iulia Lincan este şefa Catedrei de Informatică a Colegiului „Mihai Viteazul" și se laudă cu supremaţia la numărul de olimpici judeţeni şi naţionali, în Prahova, în 2011. „Mă laud cât pot de mult cu elevii mei. Printre cei mai performanţi se numără Tiberiu Marin, medaliat la Balcaniada de Informatică şi Vlad Berteanu, un fost elev, care are 21 de ani, este student, şi lucrează în echipa de Research de la Google. Sunt foarte mândră de ei. În general ţin legătura cu foştii mei elevi", ne-a declarat Iulia Lincan. Andrei Dobre, profesor de matematică la Grupul Școlar de Transporturi Ploiești, s-a numărat printre finaliștii Galei în Educație 2011 la categoria „Profesorul preuniversitar al anului". Deși nu a câștigat premiul cel mare, dascălul are timp să-și treacă în palmares și acest titlu, ținând cont că are numai 29 de ani, iar în cei șase ani de carieră didactică a reușit să realizeze ceea ce alți profesori nu au făcut în zeci de ani de activitate în Învățământ. Este conștient de dificultatea materiei și tocmai de aceea a încercat să facă din matematică un „joc", unul al minții. „Pentru a-mi apropia elevii şi a-i face să înţeleagă noţiunile matematice, poate prea abstracte uneori, le ofer exemple concrete di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 44 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°