Sa nu ne pice rasu-n san! Nu mi-am inchipuit vreodata ca mediile autohtone debordeaza de profesionalism si decenta, dar sa pufnesti in ras, sa faci bascalie de lamentatiile colective ale coreenilor ramasi orfani de tatuc mi se pare o culme a nesimtirii si a neghiobiei.
Doua lucruri trebuie spuse raspicat:
1. Coreenii s-au comportat "normal" la moartea liderului lor, un fel de monarh bolsevic absolut, cu aproape nimic deosebit de Lenin, Stalin, Mao Tze dun, Ceausescu... Normalitatea lor insa tine de gradul de emancipare sociala si de educatie (civica), or, in afara de cultul primitiv al personalitatii, scoala si societatea lor nu pregatesc decat modele de proletari supusi, docili, care-si venereaza conducatorii;
2. Daca noi am scapat cum-necum de un dictator nu inseamna ca am scuturat cu totul jugul tiraniei si ca ne-am vindecat definitiv de totalitarisme, nici ca un nou civism romanesc a patruns in catune si in fostele cartiere lumpenproletare.
Sunt adevarate uzine orwelliene de locuit, in fapt, mahalale sordide, sclipitoare acum de sarbatori, dar cu mult sub bunul simt al celor antebelice. Sunt acestea mai putin manipulabile? Cu cat mai putin?
Ce am fost si ce-am ajuns?
Ca nu ne-am despartit definitiv de comunism si de mantaua tatucului se vede din discursurile lemnoase de Sarbatori ale domnilor Basescu si Boc, ovationate vivace de noua generatie de aplaudaci de partid si de stat.
Dar de corul mereu in crestere al nostalgicilor dupa salamul cu soia, adevarata emblema a epocii de aur, sau de bocetele aniversare la mormintele tovarasului si al tovarasei ce ziceti? Adaugati si mesajele postacilor sarguinciosi, ravnitori la statutul de poet fruntas de curte.
Stam noi mai bine la capitolul demnitate si mandrie nationala? Sa fim seriosi. Nu sunt atat de sigur ca bietii coreeni si