Curentul: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata ”Ani cand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu – considerat pana atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial, din motive legate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secrete sovietice”
EvZ: IMAS: USL a căzut sub pragul de 50% ”Deşi este pe primul loc în preferinţele electoratului, trendul USL este descrescător. PDL este la 21,5%, în creştere cu patru procente faţă de măsurătoarea precedentă a IMAS, de la începutul lui noiembrie, în care avea 17,6%”
Fin.ro: Inginerii financiare de milioane de euro ale primarului din Busteni ”Aflat la al doilea mandat de primar PDL al orasului Busteni, fostul fotbalist si muncitor la Mefin Sinaia, Emanoil Savin, jongleaza dupa bunul plac cu banul public, dar si cu terenuri ale statului ce valoreaza milioane de euro”
Gandul: Scrisoarea lui Hillary Clinton către Viktor Orban: îngrijorările secretarului de stat american ”Scrisoarea, datând din 23 decembrie, se referă la dezechilibrul puterilor în stat, reforma contestată a sistemului judiciar şi restricţia libertăţii de exprimare a presei, conform unor surse diplomatice de la Washington, citate de Nepszabadsag”
Detalii pe StareaPresei.ro
Curentul: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata ”Ani cand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu – considerat pana atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial, din motive legate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secrete sovietice”
EvZ: IMAS: USL a căzut sub pragul de 50% ”Deşi este pe primul loc în preferinţele electoratului, trendul USL este descrescător. PDL este la 21,5%, în creştere cu patru procente faţă de măsurătoarea precedentă a IMAS, de la începutul lui noiembrie, în care avea 17,6%”
Fin.ro: Inginerii financ