Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul de vacanţă pentru elevi s-a deschis, la Slatina

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Palatul Copiilor şi Elevilor „Adrian Băran“ din Slatina îi întâmpină pe cei mici cu oferte de petrecere a timpului liber. Clubul de vacanţă de la palat şi-a început activitatea pe 27 decembrie 2011 şi o încheie pe 13 ianuarie 2012.

Activitatea care a inaugurat clubul a fost denumită generic „Iarna ne oferă, noi ne dăruim“. Acţiunea, coordonată de profesoarele Ioana Nichita şi Iohana Popescu de la cercurile „Atelierul fanteziei“ şi „Pictură pe sticlă“, a constat într-o expoziţie de creaţie plastică şi obiecte decorative. „Sunt lucrări realizate la cercuri de elevii noştri create special pentru Sărbători. Expoziţia va rămâne deschisă în holul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt până la finalul sărbătorilor“, a spus Ioana Nichita, profesor la cercul Atelierul fanteziei“.

Crează măşti şi pictează pe sticlă

Printre semnatarele lucărilor se numără şi Cătălina Feraru, o fată în vârstă de 11 ani care a început să frecventeze cele două cercuri în urmă cu patru ani. Este una dintre cele mai talentate eleve, după cum o laudă însăşi profesoara ei. A creat de-a lungul acestei perioade zeci de lucrări care i-au adus şi premii importante la concursuri. Lucrează în fiecare zi şi a venit la palat chiar şi ieri deşi este în vacanţă. „Îmi place foarte mult să pictez şi să creez obiecte decorative. Particip în fiecare an la cel puţin şapte concursuri locale sau naţionale. În această expoziţie am trei lucrări. Mă bucur mult de fiecare dată când am ocazia să le arăt şi celorlalţi ceea ce creez eu“, a spus Cătălina. Seria activităţilor de la Clubul de vacanţă continuă miercuri cu lecţia „Cum trebuie să procedăm în cazul unui accident rutier“. Toate activităţile au loc în fiecare zi, între orele 9.00-13.00, la Palatul Copiilor „Adrian Băran“ din Slatina.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 52 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 27 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 21 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 36 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 54 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°