Gălăţeanca Liliana Antonov şi-a pierdut vederea, dar a descoperit că are vocaţie artistică. Din mâinile sale, dăruite cu o extraordinară sensibilitate tactilă, ies lucrări care au ajuns şi la colecţionari de artă din Italia
Liliana Antonov este unul dintre membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi cu care conducerea acestei organizaţii se mândreşte.Tânăra nevăzătoare şi-a descoperit un talent, probabil unic pentru o persoană cu handicapul său, graţie căruia realizează „pe pipăite" tablouri în relief.
„Mi-a plăcut pictura încă din perioada în care vedeam, dar am ajuns să cochetez cu arta plastică dintr-o întâmplare. Eram cu soţul meu, într-un magazin de materiale de construcţie şi m-am împiedicat de un sul de plasă din fibră de sticlă, folosită la termoizolaţiile cu polistiren. Inevitabil, am atins-o cu mâna şi mi-a plăcut senzaţia acelei texturi. De aici şi până la ideea de a o utiliza în scop artistic n-a mai fost decât un pas", mărturiseşte Liliana.
Ne-a povestit că, ajunsă acasă, era fericită că găsise în sfârşit suportul potrivit pentru petalele de flori pe care le confecţionează din hârtie de şerveţel.
Altfel de origami
Ne-a făcut şi o demonstraţie ca să înţelegem procedeul artistic pe care l-a imaginat şi adaptat handicapului său. Este absolut fascinant să urmăreşti cum degetele artistei nevăzătoare modelează hârtia fină dândui-i forme de petală.
„Vedeţi le răsfrâng marginile astfel încât să-şi păstreze forma. După ce confecţionez petalele, le lipesc pe plasa din fibră de sticlă şi, ca să se întărească, le impregnez cu aracet pe care il aplic în mai multe straturi, timp de o săptămână. Am experimentat mult până să reuşesc fără să se înmoaie petalele şi să-şi schimbe forma" , ne explică artista.
Privindu-le, pare greu de crezut că florile sunt realizate din şerveţele.
„Faptul c