Liderul comunist Ghenadi Ziuganov şi liberal-democratul Vladimir Jirinovski, tradiţionalii concurenţi ai lui Vladimir Putin la prezidenţiale, şi-au înregistrat astăzi candidaturile la scrutinul din martie 2012, a anunţat comisia electorală centrală. Sursa: Reuters
Premierul Vladimir Putin, care speră să revină la Kremlin pentru al treilea mandat, după cele două deţinute în 2000-2008, are deja trei concurenţi, lideri ai partidelor parlamentare considerate mai docile.
Serghei Mironov, lider al partidului Rusia Justă (centru-stânga), şi-a înregistrat deja candidatura. Miliardarul Mihail Prohorov şi-a anunţat intenţia de a candida, dar trebuie să prezinte două milioane de semnături de susţinerea sa ca să fie înregistrat.
Prohorov, de 46 de ani, pe locul al treilea în topul celor mai bogaţi oameni din Rusia, cu o avere estimată de Forbes la 18 miliarde de dolari, a fost propulsat în iunie la conducerea partidului Cauza Dreaptă, dar a fost înlăturat în septembrie.
Revenirea sa pe scena politică a fost interpretată ca făcând parte dintr-un „plan al Kremlinului” menit să calmeze protestele declanşate de victoria partidului de guvernământ la parlamentarele din 4 decembrie, comentează AFP, preluată de Agerpres.
El a participat la mitingul opoziţiei de sâmbătă, la care manifestanţii au cerut anularea rezultatelor scrutinului şi demiterea şefului comisiei electorale centrale, Vladimir Ciurov. Ciurov le-a răspuns miercuri criticilor săi că intenţionează să rămână în acest post încă patru ani, notează Interfax.