- Cultural - nr. 920 / 29 Decembrie, 2011 Unul din faptele memorabile din istoria sa, cu care sectia romana (Compania Liviu Rebreanu) a Teatrului National Targu-Mures se va putea mandri intotdeauna, a fost lansarea in viata teatrala romaneasca a dramaturgului Romulus Guga. In 1973, cand are loc acest eveniment, scriitorul avea deja publicate doua volume de versuri (Barci parasite – 1968 si Totem – 1970) si doua romane (Nebunul si floarea – 1970, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor si Viata postmortem – 1972), iar un al treilea (Sarbatori fericite) se afla sub tipar. Intalnirea sa cu teatrul nu era intamplatoare, mapele sale contineau incercari dramatice mai vechi (una dintre ele, Moartea domnului Platfus, era chiar finalizata), iar piesele excelente pe care le va scrie in anii urmatori stau marturie ca dramaturgia reprezenta pentru el o preocupare majora. Aceasta "intalnire” s-a petrecut mai tarziu doar datorita faptului ca autorul Sperantei a simtit nevoia sa cunoasca mai intai teatrul si din interior, sa asiste la repetitii, sa studieze munca de creatie a regizorilor si actorilor, sa vada pe viu cum se "ridica in picioare” un text. O va marturisi el insusi intr-o convorbire cu Paul Tutungiu, reprodusa fragmentar in caietul-program al spectacolului targumuresean cu Noaptea cabotinilor (1977): "Am venit in teatru in 1973, dar preocuparea dateaza din 1962-1963, paralel cu proza. Am inceput sa scriu teatru, abandonand, apoi, un timp, in favoarea invatarii gramaticii acestei arte. Consider ca nu poate exista un bun dramaturg sau un bun om de teatru, care sa nu fi lucrat niciodaa, efectiv, intr-un teatru. Sa nu aiba la activ, ca sa ma exprim precis, cel putin 3-4-5 ani de lucru practic, in universul scenei. Ce inteleg prin asta? A strabate calea de la abecedar la Eminescu, integrat fiind acestui univers, care propune oamenilor un univers artistic specific. Este drum