Forţat de comunişti să abdice pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai are astăzi 25,7% cotă de încredere, mai mult decât Traian Băsescu şi Emil Boc împreună.
Regele Mihai are o cotă de încredere de 25,7% în luna decembrie 2011, potrivit sondajului realizat de IMAS pentru ziarul „Adevărul". Popularitatea Maiestăţii Sale depăşeşte cota de încredere cumulată de preşedintele Traian Băsescu - 12,9% împreună cu premierul Emil Boc - 9,7%. Regele este depăşit, la capitolul încredere, în luna decembrie, doar de preşedintele PNL Crin Antonescu, cotat cu 27,1%. Dintre personalităţile măsurate de IMAS în 2011, doar Mugur Isărescu, cotat în iunie cu 32,2%, l-a mai depăşit pe Rege.
Regele Mihai a bulversat ierarhiile politice din România anului 2011 printr-un singur eveniment major: discursul ţinut în Parlamentul României pe 25 octombrie când a împlinit 90 de ani. Întregul eveniment nu a durat mai mult de douăzeci de minute. Prestanţa Regelui a făcut să fie unul dintre puţinele personaje publice care să nu fie privite cu neîncredere atunci când a rostit, de la tribuna Parlamentului, cuvinte precum „iubire de ţară", „morală" sau „credinţă".
Regele a atins, fără cuvinte complicate, subiectele cele mai sensibile ale momentului: dualitatea politicii, nesocotirea valorilor, descurajările instituţionale, durerile celor fără de putere şi speranţă.
Prestanţă şi criză de lideri
Mai mult, prin întreaga sa prestaţie a demonstrat că este deasupra disputelor politice. Atacat de preşedintele Traian încă din vara acestui an şi acuzat că a fost „sluga" ruşilor , Regele Mihai nu s-a coborât la nivelul preşedintelui, şi un asemenea comportament nu poate fi decât apreciat de alegătorii obosiţi de răfuielile politice zilnice.
De altfel, popularitatea Maiestăţii Sale a fost amplificată şi de atitudinea meschină a preşedintelui Traian Băsescu ş