Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petardele, în vizorul poliţiştilor

Publicat in Romania Libera, joi 29 decembrie 2011 ·

Poliţiştii au serios de muncă în ultimele zile ale anului 2011. Aceştia au intensificat controalele pentru a depista vânzările ilegale de petarde şi a altor materiale pirotehnice, iar în urma misiunilor respective au confiscat aproximativ 10.000 de petarde. Numai în ultimele 24 de ore, poliţiştii din judeţele Alba şi Timiş au confiscate aproape 6.000 de petarde. Astfel, în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni şi Sebeş, peste 3.000 de articole pirotehnice au ajuns în mâna poliţiştilor, care au încheiat peste 10 dosare penale. Nu a scăpat de poliţişti nici un minor în vârstă de doar 13 ani din Cugir, care avea asupra sa 60 de petarde.

9.000 la un sibian

De asemenea, poliţiştii din Timişoara şi Lugoj au efectuat controale în pieţele din cele două oraşe bănăţene, iar la final s-au ales cu aproape 1.500 de petarde şi au întocmit alte trei dosare penale. În acelaşi timp, poliţiştii orădeni au confiscat aproape 3.000 de petarde, iar cei clujeni au lăsat doi comercianţi ilegali fără 200 de pocnitori. Cel mai spectaculos astfel de caz, însă, vine dinaintea Crăciunului şi s-a înregistrat la Sibiu, acolo unde o persoană în vârstă de 19 ani a fost depistată cu 9.000 de petarde în casa în care locuia. Toate persoanele cercetate riscă amenzi între 3.000 şi 7.500 de lei, dar şi închisoare de până la un an. Poliţiştii au serios de muncă în ultimele zile ale anului 2011. Aceştia au intensificat controalele pentru a depista vânzările ilegale de petarde şi a altor materiale pirotehnice, iar în urma misiunilor respective au confiscat aproximativ 10.000 de petarde. Numai în ultimele 24 de ore, poliţiştii din judeţele Alba şi Timiş au confiscate aproape 6.000 de petarde. Astfel, în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni şi Sebeş, peste 3.000 de articole pirotehnice au ajuns în mâna poliţiştilor, care au încheiat peste 10 dosare penale. Nu a scăpat de poliţişti nici un minor în vârstă de doar 13

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 3 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 3 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°