Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se deschid 40 de centre de terapie pentru persoanele cu autism

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 decembrie 2011 ·

Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au început dotarea şi amenajarea a 40 de centre de consiliere şi terapie pentru persoanele cu tulburare de spectru autist (TSA). Centrele vor fi funcţionale din februarie 2012. 35 dintre acestea vor fi active în 35 de județe din România, în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar alte cinci centre vor funcţiona în Bucureşti. Sursa: REUTERS

Serviciile oferite vor fi gratuite, copiii diagnosticați cu autism vor beneficia de terapie de recuperare gratuită, iar aparținătorii acestora vor primi consiliere. Centrele vor fi deservite de psihologi cu experiență în lucrul cu persoanele cu TSA și instruiți în terapii cognitiv-comportamentale în cadrul cursurilor organizate de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România.

Cursuri de formare gratuită pentru specialişti

Înființarea acestor centre face parte din activitățile proiectului strategic “Și ei trebuie să aibă o șansă!” – program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist. Pe langă înființarea acestor centre, în cadrul proiectului au fost formați 480 de profesioniști în terapii de recuperare individualizată pentru persoanele cu autism, iar alţi 100 de specialiști vor mai beneficia de formare gratuită, în sesiunea de curs din luna ianuarie 2012.

De asemenea,în cadrul proiectulu 1.200 de medici de familie, pediatri și psihiatri vor fi formați și certificați la distanta (e-learning) în diagnosticarea precoce a tulburărilor de spectru autist și furnizarea asistenței medicale de specialitate; în momentul de față, la 3 luni de la activarea programului de formare pe siteul www.tsa.medability.ro, 370 de medici au absolvit deja aceste cursuri și sunt certificați de Colegiul Medicilo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 15 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 41 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum o ora
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum 2 ore
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°