A fost un an bogat in evenimente si transformari, unele fundamentale, ale domeniilor de educatie, formare profesionala si cercetare.
La inceput de ianuarie, prima lege publicata in MO, Legea 1/2011, a fost Legea Educatiei Nationale (LEN). Aparuta dupa dezbateri si lupte politice aproape la baioneta, cu contestatii la CCR, cu o contralege (varianta Andronescu), dezbatuta in Senatul Romaniei, aproape nimeni nu mai spera s-o vedem la liman. Curtea Constitutionala a Romaniei avea sa decida, cu larga majoritate, ca LEN este constitutionala, urmand sa fie promulgata si pusa in opera.
Adevarul este ca sistemele de educatie si formare profesionala erau incremenite in tiparele anterioare anului 1990. Fara legatura cu piata muncii si cu evolutiile in plan mondial, cu interese locale si regionale de dezvoltare, dar cu fenomene nocive, de genul „fabricilor de diplome”, erau caracterizate de catre Comisia Miclea ca „ineficiente, inechitabile, nerelevante si de slaba calitate”. Iar despre invatamantul superior: insule de excelenta intr-o mare de mediocritate.
Evaluarile internationale (PISA, TIMSS, PIRLS), ne puneau la colt, trimitandu-ne pe ultimele locuri din Europa si din lume. Mediul de afaceri se plange ca nu gaseste forta de munca calificata pe care sa-si intemeieze afacerile. Competitivitatea economiei romanesti este in grea suferinta, din acest motiv.
Schimbarile presupuse de LEN sunt fundamentale, revolutionare, unele de lunga durata, altele etapizate in urmatorii patru-cinci ani, in sisteme prin traditie inertiale si conservatoare. Mizele erau aparitia unei mase critice a salariatilor din invatamant care sa creada, sa sustina reforma. A doua miza, depasirea punctului critic, de la care nu mai exista cale de intoarcere. Prima miza cred ca a fost atinsa, lipsa grevelor, disparitia sindicatelor din peisajul public si media, derularea b
