Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar două pârtii sunt funcționale și azi. Vezi aici unde se schiază la Suceava

Publicat in Adevarul, joi 29 decembrie 2011 ·

Începând cu prima zi de Crăciun, se schiază pe pârtia „Parc“ din Vatra Dornei și pârtia „Şoimul“ din Gura Humorului, însă doar la bazele pârtiilor din cauză că ninsoare se lasă așteptată.

Stratul de zăpadă pe pârtiile din Suceava este de doar 10 cm la Vatra Dornei și 30 la Gura Humorului. Administratorii pârtiilor au pus tunurile de zăpadă în funcțiune și așteaptă să ningă, însă meteorologii prevăd o încălzire ușoară a vremii. Începând cu prima zi de Crăciun, se schiază pe pârtia „Parc“ din Vatra Dornei și pârtia „Şoimul“ din Gura Humorului.

În judeţul Suceava, doar două din cele şase pârtii pot fi folosite de amatorii de schi. Cea mai lungă pântie de schi din judeţ se află în municipiul Vatra Dornei care atrage anual mii de turişti. Pârtia „Dealul Negru“ are o lungime de 3.000 de metri şi este dotată cu telescaun şi două babyschiuri, însă din cauză că iarna aceasta nu a fost bogată în precipitații, pârtia nu este funcțională. Tot în Vatra Dornei se află alte două pârtii, „Parc“ şi „Veveriţa“.

Destinație nouă pe harta sporturilor de iarnă din România: pârtie de schi de trei kilometri sub masivul Rarău

Pârtia „Parc“ are o lungime de 1.000 metri, are două teleschiuri şi un babyschi, în timp ce pârtia „Veveriţa“ are o lungime de 820 de metri. Doar pe pârtia „Parc“ se poate schia în prezent. „Situația este aceeași. Se schiază modest doar la baza pârtiei deoarece stratul de zăpadă este de doar câțiva centimetri. Poate mâine noapte vor scădea temperaturile la -5 grade să putem pune în funcțiune tunurile de zăpadă. Ne-ar trebui cam două nopți de ger pentru a reuși să formăm stratul de zăpadă“, ne-a spus Petre Ariciuc, șeful Salvamont Vatra Dornei.

Vezi și:

Pârtiile din Suceava se vor deschide în prima zi de Crăciun

Preţurile au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, astfel la telescaun pentru o urcare biletul este de 10 lei în timp ce urc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 52 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 57 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 52 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 45 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°