Beit Shemesh, un oraş cu 80.000 de locuitori din apropierea Ierusalimului, a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute în atenţia întregii media din Israel,în urma unui reportaj de televiziune despre Naama Margolese, fata unor imigranţi americani, care a relatat, plângând, calvarul de care are parte zilnic în drumul către şcoală, care trece prin faţa unei sinagogi a comunităţii de evrei ultraortodocşi, numiţi haredi.
În repetate rânduri, aceştia au hărţuit-o pe fetiţa în vârstă de 8 ani, pe motiv că ar fi îmbrăcată indecent (adică altfel decât cer regulile lor deosebit de stricte) - iar de la înjurături („curvă") s-a ajuns, în cele din urmă, la scuipături. Povestea Naamei a trezit indignarea unei mari părţi a populaţiei, atât evreii seculari, cât şi cei moderaţi considerând că ultraortodocşii încearcă să impună o segregare care contravine principiilor statului israelian.
„Trotuar interzis femeilor"
Reprezentanţii presei, veniţi pentru a filma sinagoga comunităţii haredi, au fost întâmpinaţi cu pietre şi înjurături de către ultraortodocşi, iar situaţia a escaladat, ducând la lupte de stradă între forţele de ordine şi membrii comunităţii haredi. După cum relatează cotidianul american The New York Times, pentru mulţi israelieni în Beit Shemesh se duce lupta pentru viitorul ţării, după ce influenţa ultraortodocşilor a crescut în mod vizibil în ultimul timp, extinzându-se şi asupra sferei publice; astfel, mai mulţi soldaţi ultrareligioşi au părăsit o ceremonie militară la care cânta un cor din care făceau parte şi femei, motivând că religia le interzice să audă vocile femeilor.
De asemenea, în cartiere în care majoritatea este compusă din populaţia ultraortodoxă, femeilor li s-a interzis să stea în partea din faţă a autobuzelor, iar în faţa unor sinagogi precum cea a comunităţii haredi au apărut pancarte prin care femeile sunt rugate să f