Primul om care a propus construcţia unei conducte prin care petrolul rusesc să fie livrat în China se află astăzi în închisoare: Mihail Hodorkovski, fostul preşedinte al grupului petrolier Yukos. Împreună cu Administraţia Naţională a Energiei din China, acesta a început încă din 2000 să pregătească un plan al rutei conductei.

Odată cu arestarea lui Hodorkovski în 2003, proiectul a fost suspendat, fiind în cele din urmă reînvigorat de Transneft, o companie de stat din Rusia, responsabilă cu porţiunea de conductă aflată pe teritoriul rusesc. La darea în folosinţă a conductei în ianuarie 2011, ambele părţi au numit momentul „începutul unei noi ere a cooperării" - însă numai câteva luni mai târziu, mulţumirea partenerilor se stinsese, după cum relatează cotidianul american Washington Post: conform directorului Transneft, Nikolai Tokarev, China a plătit până acum cu peste 100 milioane dolari mai puţin decât se stabilise iniţial. „Bineînţeles că nu a fost tocmai un prilej de bucurie", este citat Tokarev: „am fost surprinşi, pentru că avem un contract semnat, care ar trebui respectat".

O analiză din Washington Post constată că principalele motive pentru care înţelegerea ruso-chineză şchiopătează încă sunt neîncrederea reciprocă, frica de dependenţă (a Chinei de energia rusească şi a Rusiei de banii Beijingului) precum şi stilul de a face afaceri al reprezentanţilor ambelor state - care nu sunt nici pe departe la fel de diplomatici precum europenii. „Deşi par să fie partenerii ideali, acesta este un mariaj încheiat în iad", este de părere directorul unei companii energetice din Vest, citat de cotidianul american; explicaţia acestuia este că „ambele părţi se tem atât de mult să fie mai prejos decât partenerul de negocieri", încât în cele din urmă poziţiile adoptate în decursul tratativelor se rezumă adeseori la „totul sau nimic".

Petrolul angolez, î