Sute de persoane, printre care preşedintele Traian Băsescu, câţiva miniştri şi zeci de oficialităţi, primari sau parlamentari au umplut până la refuz curtea casei părinteşti a premierului Emil Boc, pentru a participa, joi, la înmormântarea tatălui acestuia, Ioan Boc.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ, care a fost însoţit de un sobor de preoţi, între care şi preotul Teodor Boc, rudă a familiei premierului. Prohodul s-a desfăşurat chiar în gospodăria din satul clujean Răchiţele.
La ceremonie au participat, pe lângă membrii şi apropiaţii familiei şi o serie de politicieni, printre care preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, dar şi miniştrii Gheorghe Ialomiţianu, Ion Ariton, Elena Udrea, Anca Boagiu, Daniel Funeriu, Traian Igaş şi Valeriu Tabără sau secretarul general al PDL, Ioan Oltean.
De la înmormântare nu au lipsit nici oficialităţile locale. Prefectul Florin Stamatian, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, parlamentarii Daniel Buda, Mihail Hărdău sau Mircia Giurgiu, dar şi foarte mulţi primari ai unor localităţi clujene şi şefi ai serviciilor deconcentrate au fost alături de familia Boc.
Ioan Boc, în vârstă de 87 de ani, a murit marţi, la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca în urma unui stop cardio-respirator. El fusese internat din cauza unui atac vascular-cerebral şi era bolnav de mai mulţi ani. Rudele familiei Boc spuneau că una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Ioan Boc era aceea de a-şi vedea familia unită şi, mai ales de Crăciun, să-i vadă pe toţi copiii săi, cinci la număr, în jurul mesei, alături de nepoţi.
Ioan Boc a trăit toată viaţa sa în Răchiţele, care este un sat de munte, şi a muncit ca tâmplar, iar o perioadă a lucrat şi în mină. Bătrânul