Un incendiu a izbucnit în timpul reparaţiilor la submarinul nuclear Ekaterinburg, pe unul dintre şantierele navale din nordul Rusiei, a anunţat ministerul rus pentru situaţii de urgenţă, citat de Ria Novosti. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
UPDATE 2: Nouă persoane au fost rănite în incendiul care a afectat coca submarinului nuclear rusesc Ekaterinburg. Incendiul se declanşase joi, la ora 16.20 (ora Moscovei) şi a fost stins vineri, în jurul orei 01.40 (21h40 GMT), fără ca focul să afecteze interiorul navei, a declarat ministrul situaţiilor de urgenţă, Serghei Şoigu, citat de agenţia Interfax.
A fost declanşată o anchetă penală pentru "distrugere şi daune provocate unor bunuri militare prin imprudenţă", a declarat un purtător de cuvânt al parchetului militar rusesc, citat de Ria Novosti. Nicio informaţie nu a fost difuzată despre cauzele acestui incendiu, care a izbucnit în timp ce niciun sistem de armament nu se afla la bordul submarinului, iar sistemul de propulsie nucleară al acestuia este nefuncţional.
11 echipe de pompieri, o navă de stingere a incendiilor şi un elicopter au participat la operaţiunea de salvare, 9 pompieri fiind intoxicaţi în timpul ei şi necesitând îngrijiri medicale, completează informaţiile canalul de televiziune local TV-21.
UPDATE 1: Responsabilii ruşi au folosit elicoptere şi remorchere pentru a lupta cu flăcările izbucnite la bordul submarinului, relatează agenţiile internaţionale de presă. Un canal local de televiziune a difuzat imagini cu un nor gigantic de fum, care se ridica desupra şantierului naval Murmansk, aflat la 1.500 de km distanţă de Moscova.
Martorii au declarat că flăcările se ridicau la 10 metri deasupra submarinului afectat. Autorităţile au anunţat că tot armamentul a fost scos de pe vasul de 167 de metri lungime, care a lansat o rachetă balistică în Marea Barents, în luna