Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dani Grozoni merge la CFR Cluj

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 decembrie 2011 ·

Dani Grozoni, unul dintre puştii minune ai LPS Banatul Timişoara, a intrat în atenţia clujenilor după ce a impresionat în Liga a III-a. Mijlocaşul lateral a fost dorit mai întâi de "U" Cluj dar se va pregăti din ianuarie cu feroviarii. Grozoni a fost titular al generaţiei '94 a Banatului, campioană naţională şi în acest an, şi a fost împrumutat în noul sezon la Bihorul Beiuş. În primul tur de Liga a III-a, juniorul în vârstă de 17 ani a fost integralist şi a marcat de patru ori. A fost dorit mai întâi de "U" Cluj, însă rivala CFR-ului nu s-a înţeles cu beiuşenii. Unul dintre oamenii cheie în trecerea lui Grozoni la CFR e fostul antrenor al Beiuşului, Adrian Anca.

"Mă bucur că am făcut pasul la seniori şi m-am putut acomoda repede, asta şi datorită lui Adi Anca. La început nu m-am înţeles cu cei de la Beiuş dar datorită lui m-am întors. Mă bucur că o să ajung la o echipă ca CFR. Îi apreciez pe Bastos, De Zerbi şi Weldon, mă asemăn cu primul!", a spus Grozoni pentru liga2.ro.

Alţi jucători de mare perspectivă ai Banatului care şi-au găsit echipe cu nume sunt: D. Boldor (AS Roma), D. Buia şi Dobrosavlevici (ambii Dinamo). În timp ce Steliano Filip şi Alin Roman sunt aproape de Poli Timişoara şi Getafe!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deţinut recidivist a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 48 minute
„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competenţelor instituţiei noastre, acţionându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, este singura informare de la IPJ Constanţa. Potrivi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum o ora
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 38 minute
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 3 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Trenurile vor circula și mai încet! CFR anunță reducerea vitezei din cauza caniculei

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar va suferi modificări din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează la nivelul liniei de cale ferată. Reprezentanții CFR vorbesc despre 50 de grade Celsius la nivelul șinelor. "Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă

Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general UNSAR: Din datele colectate de noi există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR ca urmare a furtunilor recente. Anul trecut au fost deschise în tot anul 4.600 dosare de daună pentru furtuni

Mediafax acum 39 minute
În weekend ca urmare a evenimentelor recente a furtunilor, companiile de asigurări s-au mişcat repede, iar din datele colectate există peste 2.000 dosare de daună deschise la nivelul membrilor UNSAR, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°