Autorităţile din Ploieşti au pregătit, pentru noaptea dintre ani, un adevărat spectacol. De Revelion, centrul oraşului va fi în sărbătoare, iar ploieştenii sunt aşteptaţi să petreacă în stradă. Surprizele sunt recitalul Direcţia 5 şi un spectaculos joc de artificii, care îl va depăşi ca frumuseţe pe cel din Ajunul Crăciunului.
Primăria municipiului Ploieşti oferă un spectacol extraordinar de Revelion tuturor celor care vor fi prezenţi în noaptea dintre ani în centrul oraşului. Pe scena care va fi amplasată în parcarea dintre Palatul Culturii şi Palatul Administrativ vor concerta următorii artişti:
- Trupa Amadeus - ora 22:00 - 22:30;
- Neylini - ora 22:30 - 23:10;
- Trupa Naguale - 23:10 - 23:55;
- Trupa Direcţia 5 - 00:15 - 01:20.
Sosirea noului an, 2012, va fi celebrată printr-un spectaculos foc de artificii care va avea loc între orele 00:00 - 00:15. În Ajunul Crăciunului, focul de artificii a durat aproximativ 10 minute şi a fost din plin apreciat de ploieşteni.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!