În Ajun de An Nou, mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca circulă între orele 5.30 şi 21.30, la fel ca în zilele de sâmbătă. Pe 1 şi 2 ianuarie 2012, RATUC are program de duminică, adică între orele 6.00 şi 23.00.
În perioada 31 decembrie 2011- 2 ianuarie 2012 vor fi introduse curse de noapte pe linia 25 (autobuze). Acestea se vor efectua, din 30 în 30 de minute, între orele 23.00 şi 1.00 (0.30 ultimele plecări din Bucium şi Iulius Mall). Astăzi, linia 25 de autobuze va circula între orele 21.30 - 23.00. Programul de funcţionare a punctelor de vânzare bilete-abonamente este la fel cu programul de transport în comun.
Pentru cei ce vor să ajungă azi, la hipermarketuri, pentru a face ultimele cumpărături, orarul special pentru Polus Center şi Cora este următorul:
Polus Center
31 decembrie: ultimele plecări - Linia 24B - ora 17.01, Linia 28B - 17.10, Linia 43P - 17.10, Linia 87B - 17.15
2 ianuarie 2012: primele plecări: Linia 24B - 10.48, Linia 28B - 11.00, Linia 43P - 11.05
Cora
31 decembrie 2011 - primele plecări din Piaţa Mihai Vitezu şi Zorilor - 7.00, iar ultimele plecări - de la ora 18.30
2 ianuarie 2012 - primele plecări din Piaţa Mihai Vitezu şi Zorilor - 10.00, iar ultimele plecări - 18.30