În luna ianuarie vor fi ninsori şi ploi, iar temperaturile vor fi ceva mai ridicate decât media multianuală. Februarie este geros şi secetos, iar în martie sunt aşteptat ploi torenţiale şi mari variaţii de temperatură. Datele sunt furnizate de Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF).
IANUARIE - mai cald ca de obicei. Ninge!
Meteorologii estimează că temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa sud-estul ţării peste mediile multianuale. Cantităţile de precipitaţii vor fi normale în cea mai mare parte a regiunilor. Mai pe înţelesul tuturor, gălăţenii vor avea parte de zile destul de călduroase pentru luna ianuarie, cu maxime ce pot trece pe alocuri, la orele prânzului, de plus 6-7 grade. Minimele nu vor coborî sub minus 8 grade, iar acest lucru se va petrece foarte rar.
Exită şanse importante să ningă consistent, mai ales în nordul judeţului, dar vor exista şi destule zile cu ploaie.
FEBRUARIE - Ger şi secetă
În luna februarie, regimul termic mediu lunar al aerului va prezenta valori apropiate de mediile multianuale lunare.Vor fi destul de multe zile geroase, cu temperaturi negative chiar şi la orele amiezii. Minimele se vor situa în jurul valorii de minus 12-minus 14 grade Celsius, izolat mai coborâte cu 1-2 grade. Maximele nu vor depăşi 4-5 grade.
Din păcate, avem veşti proaste pentru agricultori: februarie va fi o lună secetoasă. Se estimează că volumul de precipitaţii (ploaie, ninsoare) va fi cu cu circa o treime mai mic decât mediile ultimilor ani.
MARTIE - oscilaţii termice şi ploi torenţiale
În luna martie, temperaturile medii lunare ale aerului vor înregistra valori apropiate de normele climatologice. Meteorologii nu exclud însă posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperaturi (cu variaţii de până la 20 de grade în doar 48 de ore) sau cantităţi mai mari de