Titluri precum „Economia europeană, în pericol“ şi „Zece zile până la colapsul euro“ au ţinut anul trecut prima pagină a presei internaţionale. La ce să ne aşteptăm în 2012?
Mayaşii spun că, în 2012, vine Apocalipsa. Unii economişti par a fi de aceeaşi părere în ceea ce priveşte viitorul zonei euro şi al monedei unice europene. Alţii îi contrazic. Asupra unui singur lucru toţi par a fi de acord: ne putem aştepta la încetinirea semnificativă a ritmului de creştere economică mondială. Zona euro rămâne cea mai fragilă verigă, însă nici americanii şi chinezii n-ar trebui să răsufle uşuraţi.
În mai 2010, liderii europeni se felicitau reciproc după ce tocmai terminaseră de salvat Grecia cu un împrumut în valoare de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI. Şase dintre aceşti conducători şi-au pierdut ulterior fotoliile din cauza crizei. Economişţii avertizau însă că programul de asistenţă nu face altceva decât să amâne inevitabilul. Se folosea acronimul PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania) pentru a descrie efectul de domino care, până la urmă, spuneau analiştii, va îngenunchea zona euro. Ca după ceas, prognozele lor s-au adeverit. Irlanda a evitat o criză bancară doar cu ajutorul unui împrumut de 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI, iar Portugalia a fost forţată să aleagă acelaşi drum, luând un credit de 78 de miliarde de euro.
În Spania, rata şomajului a ajuns la peste 21%, cea mai ridicată din lumea dezvoltată, iar datoria publică a Greciei a ajuns de la 120% din PIB la 150%, statul cerând în mai 2011 un nou împrumut. Italia a ajuns deja în punctul în care erau aceste state atunci când au luat creditele de urgenţă, din punct de vedere al dobânzilor cerute de pieţe pentru a finanţa statul. Volatilitatea rămâne cuvântul de ordine în Europa, iar riscul datoriilor publice a fost transferat către bănci, care au împrumutat masiv guvernele. Cam
