Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul ungar – Chavez al Europei

Publicat in Adevarul, luni 2 ianuarie 2012 ·

Jurnalişti în greva foamei, o bancă naţională sub papucul guvernului, pensiile private – naţionalizate din nou, opoziţia socialistă – oficial vinovată de crimele comunismului. Premierul Viktor Orban e comparat tot mai des cu liderul venezuelean Hugo Chavez.

2012 a început cu stângul pentru Ungaria. Este adevărat, a fost adoptată noua Constituţie, dar nici nu a intrat bine în vigoare (pe 1 ianuarie) că a şi a devenit ţinta unor critici atât pe plan intern, cât şi extern. În ultima zi a sesiunii parlamentare din 2011 au fost votate, pe bandă rulantă, potrivit opoziţiei, o serie de legi organice importante, dintre care unele - cele referitoare la reorganizarea Băncii Naţionale şi la a doua „naţionalizare" a fondurilor caselor de pensii private - au fost considerate de Comisia Europeană neconforme cu legile europene. Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban Foto: Reuters

Acces la „puşculiţa" Băncii Naţionale

Noua lege care prevede reorganizarea Băncii Naţionale, aflată atunci sub formă de proiect, i-a determinat pe membrii delegaţiei FMI şi ai Comisiei Europene să părăsească, la începutul lui decembrie, Budapesta fără să înceapă negocieri preliminare pentru un nou acord preventiv, solicitat de guvern.

Cu toate acestea, Parlamentul ungar a votat-o cu mici modificări. Legea prevede comasarea Băncii cu Comisia monetară de supraveghere. Această măsură îi va permite premierului Viktor Orban să facă schimbări de personal la conducerea băncii, scop urmărit de premier încă de la instalarea lui la putere. Astfel, actualul preşedinte va deveni vicepreşedinte, Orban urmând să numească pe altcineva în postul rămas liber. Persoana va fi aleasă în aşa fel încât să nu opună rezistenţă la intenţiile guvernului de a folosi rezervele băncii pentru a umple golurile bugetului pentru 2012. Actualul preşedinte, Andras Simor, a respins până acum orice încercare de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 37 minute
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum o ora
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum o ora
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 2 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Cod galben de caniculă în jumătate de țară. Județele sub influența unui intens val de căldură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au emis avertizare de caniculă şi disconfort termic pentru mai multe judeţe ale ţării. Avertizarea este valabilă luni, 17 iunie, şi marţi, 18 iunie. ”Pe parcursul zilei de luni, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi local în Do

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum 2 ore
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

27°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°