Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La cinci ani de la aderare, dezamăgire pentru România şi Bulgaria

Publicat in Romania Libera, luni 2 ianuarie 2012 ·

Atunci când Bulgaria şi România au aderat la Uniunea Europeană în urmă cu cinci ani, cele două ţări au intrat pe un tărâm de pace, bunăstare, securitate şi stabilitate. Astăzi, cei mai noi membri ai UE sunt dezamăgiţi, comentează Deutsche Welle în ediţia de duminică, citată de Agerpres.

Aderarea la UE nu mai pare a fi o garanţie pentru o viaţă mai bună. Chiar şi astăzi există membri ai Parlamentului European care spun că Bulgaria şi România nu au fost pregătite pentru a fi membre ale UE, relevă publicaţia menţionată.

Pentru a le permite celor două ţări să adere la UE, Bruxellesul a stabilit standarde speciale pentru cele opt milioane de bulgari şi 22 de milioane de români. Ambele ţări sunt în continuare supuse unor controale speciale. Cu toate acestea, rapoartele critice ale UE privind politica locală, precum şi reţinerea de fonduri nu au condus la o schimbare vizibilă, potrivit DW. Din nou, României nu i se va permite să primească de la Bruxelles cele 19 miliarde de euro la care are dreptul până în anul 2013, comentează publicaţia.

Chiar şi fostul premier român Adrian Năstase, care a supervizat negocierile de aderare ale ţării sale în 2004, nu dă vina pe UE. El a declarat că a depus eforturi politice extraordinare pentru a scoate ţara din zona-tampon dintre UE şi Rusia. Potrivit lui Năstase, România, din motive strategice, a făcut campanie mai intensă pentru a deveni membră a UE decât ar fi vrut probabil UE, îl citează DW.

Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre politicienii din România sunt convinşi că UE ar fi incompletă fără sud-estul Europei. Potrivit europarlamentarului Cristian Preda, membru al Partidului Democrat Liberal de guvernământ, o Uniune Europeană cu ţări ex-comuniste, dar fără România şi Bulgaria ar fi de neimaginat.

Cu toate acestea, Preda nu poate spune dacă discrepanţa dintre condiţiile de trai din România şi restul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 21 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°