Uitaţi de împrumuturi în 2012. Bancherii vor da credite mai greu, iar sumele vor fi din ce în ce mai mici. Dacă aveţi neapărat nevoie de banii băncii, specialiştii recomandă creditele în lei.
Banii sunt mai puţini şi nu îi mai poate lua oricine. Creditele de nevoie personale, pe care românii le-au luat şi pe 20 de ani, ca să cumpere o maşină sau aparatură pentru locuinţă, nu mai există. Acum, împrumutaţii trebuie să dea banii înapoi în cel mult cinci ani.
Pentru că se restrânge perioada, creditul este cu o treime mai mic, iar garanţiile pe care le cer bancherii sunt de 133% din valoarea împrumutului. Dar, cel mai important lucru este că oamenii nu se mai pot împrumuta în euro, decât dacă sunt şi plătiţi în moneda naţională.
Se schimbă condiţiile şi în cazul creditelor pentru cumpărarea de locuinţe. Avansul pentru cele în euro creşte de la 15% la o treime din valoarea totală.
Pentru creditele în franci, avansul creşte însă la 40%. După această măsură, nu va mai îndrăzni nimeni să se împrumute în moneda care le-a dublat ratele românilor, în ultimii doi ani, programul Prima Casă.
Uitaţi de împrumuturi în 2012. Bancherii vor da credite mai greu, iar sumele vor fi din ce în ce mai mici. Dacă aveţi neapărat nevoie de banii băncii, specialiştii recomandă creditele în lei.
Banii sunt mai puţini şi nu îi mai poate lua oricine. Creditele de nevoie personale, pe care românii le-au luat şi pe 20 de ani, ca să cumpere o maşină sau aparatură pentru locuinţă, nu mai există. Acum, împrumutaţii trebuie să dea banii înapoi în cel mult cinci ani.
Pentru că se restrânge perioada, creditul este cu o treime mai mic, iar garanţiile pe care le cer bancherii sunt de 133% din valoarea împrumutului. Dar, cel mai important lucru este că oamenii nu se mai pot împrumuta în euro, decât dacă sunt şi plăt