„Adevărul“ a aflat cum au petrecut noaptea dintre ani locuitorii Snagovului care stau la bloc. Fără să fie invidioşi pe vecinii lor bogaţi, ei au petrecut până dimineaţă trecerea în 2012
Au buletin de Snagov, una dintre localităţile preferate de milionarii României, dar stau la bloc. Nu au avut bani de petreceri luxoase sau extravagante, precum celebrii lor vecini, însă au pus pe masă ce au avut mai bun şi au trecut în noul an cu speranţa că acesta le va aduce mai multe bucurii decât 2011.
Distracţie în familie
„De obicei gătesc, acum nu a mers nici cuptorul“. Asta ne-a spus Elena Păscaru, gospodină în vârstă de 41 de ani şi mamă a 7 copii. Modest îmbrăcată şi înconjurată de mulţimea de copii veseli, Elena ne-a povestit că Revelionul l-a petrecut în familie. Cu bucate specifice, tradiţionale, a preferat o masă liniştită, căldură şi bucurie printre cei dragi.
Dacă tinerii au ieşit la ora 12 în stradă pentru a trage cu artificii şi a spune urări de an nou, în general cei cu familie au petrecut în casă.
Pentru copii, cât şi pentru Elena, viaţa la bloc în Snagov este liniştită, vecinii sunt oameni cumsecade şi nu au existat divergenţe de orice fel. De altfel le-ar fi greu să se mute la casă „Ne-am obişnui mai greu la vilă“, a mai mărturisit Elena Păscaru.
Click aici pentru fotogalerie!
Acasă sau la pizzerie
Cristina Ciută are 29 de ani şi lucrează la Aeroportul Otopeni. Prietenă bună cu vecinii de pe palier, şi-a petrecut revelionul cu ei. „Petrecerea a început la mine acasă şi la miezul nopţii am mers la pizzeria din centru. Nu-mi mi-am cumpărat nimic deosebit, am băut toţi câte ceva, baieţii au aruncat cu petarde, dar cam atât“, ne povesteşte Cristina.
I se pare ciudat faptul că locuieşte la bloc, într-o comună şi ar prefera o casă. Cristina Ciută crede că Revelionu