Omul de afaceri Irinel Columbeanu a anuntat, intr-un video postat pe Internet, ca va candida ca independent pentru Primaria Capitalei.
Irinel Columbeanu, obligat sa plateasca daunele inregistrate in urma unui accident
"Stimati concitadini", isi incepe Irinel Columbeanu mesajul adresat bucurestenilor, "2012 si munca au inceput. Indraznesc sa incerc sa va captez atentia doar pentru cateva minute, mizand nu cu vreo curiozitate mondena, ci numai si numai pe intelepciunea dumneavoastra".
"Fara afiliere la vreuna din formatiunile politice ale tarii noastre, fara vreun suport favorizant din partea niciunui trust media si fara niciun fel de obligatie fata de vreun grup, prezent sau viitor, de interese private, ca simplu cetatean al Bucurestiului fara intrerupere in ultimii 52 de ani, am curajul sa ma inscriu in competitia de a obtine anul acesta din partea dumneavoastra increderea necesara viitorului primar general al Capitalei pentru urmatorii patru ani.
Numai asa imi pot permite sa am indrazneala sa va rog ca, indiferent de varsta, sa aveti intelepciunea si rabdarea de a face un minim efect civic, de fapt, o investitie in viitorul nostru, al tuturor, si, mai ales, al celor mai tineri decat mine, alegand ca, probabil, intr-o zi libera a acestui an, sa mergeti la vot si sa votati numai si numai asa cum va va dicta atunci constiinta, insa altceva decat acelasi trecut fardat.
Va urez 'La multi ani buni!', iar lucrul acesta va depinde numai si numai de dumneavoastra. De fapt, de noi toti", potrivit inregistrarii postate pe Youtube de catre omul de afaceri.
"Nu prea am ce pierde in aceasta batalie"
Intr-o interventie telefonica la Antena 3, omul de afaceri a explicat ca nu prea are ce pierde in batalia pentru Primaria Capitalei pentru ca, spre deosebire de predecesorii lui, nu este legat de maini.