Anul 2012 contează, din punct de vedere politic, nu doar pentru că este electoral, ci pentru că şi formaţunile din coaliţia la putere, şi cele din opoziţie au fost slăbite nejustificat de mult de criza economică şi de propriile obsesii, iar peste puţin timp vom avea şi poza.
Iată încă o dată că dispreţul cu care PDL, PSD, PNL şi UDMR tratează ideea unor reforme interne de anvergură se va răzbuna curând şi îi va pune pe liderii politici în faţa unor situaţii cu care e tot mai greu s-o scoţi la capăt.
Evident, de reformele cu pricina nu va mai putea fi vorba nici în 2012. Cu nici 12 luni înainte de momentul votului, voinţa de a demara aşa ceva se reduce natural la zero, mai dominantă ca niciodată devenind, în schimb, tentaţia de a ieşi cu orice preţ bine din alegeri.
Din această perspectivă, 2012 va fi un soi de proba turnesolului, modul în care partidele se vor replia pentru a se adapta realităţilor trădând de fapt restanţele şi erorile majore pe care oamenii politici le-au făcut cel puţin în ultimii patru ani.
PDL - în ciuda faptului că a rămas la guvernare de la începutul crizei economice, iar alegerile locale şi generale vin după ce coaliţia de guvernare pe care o conduce a purces la tăieri masive de salarii, pensii şi alte cheltuieli publice, partidul premierului Boc ar fi avut, chiar dacă sună paradoxal, o şansă nesperată de a poza într-o formaţiune conectată mai mult la interesul naţional decât la cel de grup.
Nici Emil Boc, nici ceilalţi lideri influenţi din partid nu au avut curajul (sau interesul) de a merge până la capăt, considerând că acolo unde faci în sfârşit un pas înainte e musai să mai faci cinci înapoi.
S-a simţit acest lucru în modul în care greii PDL au tratat iniţiativele Monicăi Macovei de a introduce standarde de integritate fără precedent în partid, în modul în care personaje sinistre precum deputatul Păsat a
