Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarmaua spirituală

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 3 ianuarie 2012 ·

Cea mai grea digestie de pe aliniamentul Crăciun-Revelion nu e cea alimentară.

Citindu-l pe Zicu în ultima postare facebookiană de dinainte de 2012 pricepi o dată în plus cîtă dreptate a avut Malraux spunînd că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Sigur, gînditorului francez nu i-a dat prin cap că secolul s-ar putea şi să fie religios, şi să nu fie deloc. N-are nici o vină. Erau vremuri în care fusion-ul dintre concepte, tehnologii, acatiste şi psalmi nu era tocmai permis. Astăzi, din fericire, e voie orice.

E voie să te emoţionezi la un mesaj spiritual al unui fotbalist înainte de Anul Nou, un text minunat şi tare, ca o deposedare pe la spate nicicînd desluşită între fault şi gest de artist. “Nimic din lumea asta nu ni se cuvine”.

Hm, de la un fotbalist venind e bine zis, de o ironie devastatoare. “Iubiţi-vă aproapele, nu faceţi rău intenţionat şi nu fiţi invidioşi!”. O, da! Orice fotbalist are o vastă experienţă în chestiunea “răului neintenţionat”. Exemple: să “furi” un penalty, să provoci un “roşu” adversarului, să nu recunoşti cînd mingea iese afară din tine, ba chiar să ridici mîna şi să o ceri impertinent, să te tăvăleşti de durere neatins de nimeni. Iar la sfîrşit sau la început, nu contează, să-ţi faci o cruce mare şi imediat să-ţi pui iarbă în sîn, rugăciunea şi superstiţia, cumetre Andre, iată noua religie, habar n-ai tu!

“Fericirea este în noi, nu în altă parte. Valorile vieţii sînt în interior”. Tăcere. Ce să mai zici? E atît de etern frumos încît abia dacă mai poţi şopti ruşinat că, poate, la vreo ocazie, ar fi bine să se mai coboare din noi în fapte această fericire. Nu-l bănuiesc pe Zicu că n-ar fi dintre cei care îşi împart norocul. Şi nici nu-l cred nesincer, deşi îmi miroase că a copiat de pe undeva rîndurile cu iz de tămîie. Dar, pe zei!, cu toţii ne inspirăm de undeva în lumea asta superconectată.

Zicu e o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 55 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 44 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 44 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°