Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a dat startul bătăliei pentru naționala Eurovision

Publicat in Adevarul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Toți doritorii de a-și încerca norocul la cea mai mare competiție europeană de muzică trebuie să se grăbească să depună dosarele. Startul s-a dat deja și va dura până pe 16 ianuarie.

În concurs vor fi admise atât piese semnate de compozitorii şi textierii autohtoni, cât şi de autorii din afara ţării, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al IPNA „Teleradio Moldova".

Condiţiile de participare la Selecţia Naţională „Eurovision 2012 - O Melodie pentru Europa" au rămas aceleași: durata piesei originale de până la 3 minute, interpretată în limba română sau engleză; un număr de maximum 6 persoane în scenă, vârsta participanţilor de peste 16 ani; piesele prezentate pentru etapa naţională nu trebuie să fie lansate comercial sau difuzate public până la 1 septembrie 2011.

Fiecare participant poate depune una sau mai multe cereri, în funcţie de numărul de piese cu care intenţionează să participe. Este posibilă participarea autorilor de peste hotarele ţării în condiţiile colaborării cu interpreţi care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

Formularele de participare şi toate materialele audio pot fi depuse sau expediate la Centrul de Colectare Eurovision: str. Mioriţa, 1, MD2028, Casa Radio, tel. 739159. Colectarea cererilor se va face până la 16 ianuarie, ora 18:00.

Reprezentantul Moldovei la Eurovision va fi determinat în 3 etape.

Prima etapă este audierea internă, în care un juriu specializat, format la recomandările uniunilor de creaţie de profil muzical, va fi întrunit pentru audiţia internă a înregistrărilor depuse. Din numărul total de piese depuse va fi desemnat numărul total de interpreţi care vor accede în etapa ulterioară.

Etapa a doua este audierea live a participanţilor. Pentru această etapă nu vor fi necesare costumele scenice sau show-ul coreografic. Juriul va vota prestaţia interpretativă şi va determ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum 2 ore
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 36 minute
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Jaf la un hotel de 5 stele de lângă Champs-Élysées, la câteva ore după vizita lui Joe Biden. Angajaţii au fost legaţi

News.ro acum o ora
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 4 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 3 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Explicațiile președintelui AEP privind situația de la Sectorul 1. Greblă: „Am văzut că se renumără, este foarte bine”

HotNews acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat, într-o intervenție la Digi24, că problemele legate de validarea rezultatelor de la Sectorul 1 pot fi explicate prin oboseala membrilor birourilor secțiilor de votare, precizând

Incendiu într-un bloc din Sibiu. 30 de oameni s-au autoevacuat

Mediafax acum 30 minute
Pompierii intervin marţi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din Sibiu. 30 de persoane s-au autoevacuat.

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 6 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°