Cu toţii am crescut cu basmele clasice fără ca părinţii noştri să se gândească prea mult cum ne pot acestea afecta caracterul. Între timp însă s-a inventat psihoterapia care demonstrează că Albă ca Zăpada, Scufiţa Roşie, Cenuşăreasa, lupul şi capra pot oricând sări din paginile cărţii şi să ne programeze greşit vieţile.
Am încercat şi noi să aflăm de ce nu mai sunt bune basmele de ieri pentru copiii de azi, de ce unii părinţi schimbă finalurile poveştilor când le citesc celor mici şi unii educatori refuză să le citească picilor anumite pasaje sau chiar poveşti întregi. În acest demers am apelat la un părinte care, în plus, este şi scenaristul şef al primei serii a serialului „În derivă", difuzat de HBO, care, după cum telespectatorii ştiu prea bine, tratează subiectul psihoterapiei, iar unul dintre pacienţii doctorului Andrei Poenaru, interpretat de Marcel Iureş, era chiar o elevă. Andy Lupu ne-a lămurit cu ce păcătuiesc basmele fraţilor Grimm sau cele ale lui Ion Creangă.
Scenaristul pasionat de psihologie a „radiografiat" câteva dintre cele mai cunoscute poveşti şi le-a descoperit aşa numitele „mesaje nocive". Aşa am aflat că, de pildă, „Capra cu trei iezi" este o poveste siciliană despre răzbunare. Pe principiul „răzbunarea este un fel de mâncare care este mai delicios rece", capra îşi programează vendetta până în ultimul detaliu, cum îl invită pe lup la pomană, cum îl pune pe scăunelul de ceară, cum pică el în groapă, cum îi dă foc, totul e calculat milimetric şi ritualic, ca în filmele cu mafioţi. Şi, ca totul să aibă valenţe pedagogice, îl face pe iedul cel mic complice la crimă, ca să ia aminte şi să facă şi el la fel când va creşte mare.
„Cenuşăreasa" este un basm cu un mesaj complet greşit pentru că vorbeşte despre normă. Prinţul nu o ia pe fată de nevastă decât dacă i se potriveşte pantoful. Cu alte cuvinte, trebuie să ai „măsurile