Rezerva Federală a Statelor Unite (banca centrală a SUA) va publica prognoze pe termen lung asupra evoluției ratei dobânzii-cheie, ca parte a unei reforme radicale asupra felului în care cea mai importantă bancă centrală din lume își implementează politicile monetare.
Această decizie, anunțată marți în cadrul stenogramei întâlnirii de analiză a politicilor pe luna decembrie a conducerii băncii, reprezintă o victorie pentru Ben Bernanke, președintele Rezervei Federale, care a fost un susținător al unui grad mai mare de transparență decizională de la începutul mandatului său în fruntea acestei instituții, în 2006. Astfel, piețele vor avea informații mai multe și mai detaliate despre intențiile Rezervei Federale de a-și schimba politicile monetare în viitor, consideră publicația financiară „Financial Times”.
Prognoze detaliate din partea fiecărui membru al FOMC
Începând cu următoarea întâlnire, care va avea loc la sfârșitul lui ianuarie, Rezerva Federală își va modifica indicația de politică monetară curentă de dobânzi-cheie foarte scăzute „până la mijlocul lui 2013” cu prognoze asupra dobânzii cheie din partea fiecărui decident al băncii centrale pentru sfârșitul lui 2012 și „cei câțiva ani calendaristici” care vor urma. Toți cei 17 membri ai Federal Open-Market Committee (FOMC), comitetul care stabilește dobânda-cheie, vor prognoza și când se așteaptă ca dobânzile să crească pentru prima oară.
Dacă previziunile detaliate vor dezvălui că FOMC plănuiește să mențină dobânzile minime pentru o perioadă mai lungă decât se pregonizează în cadrul piețelor, acest lucru va duce la scăderea dobânzilor pe termen lung, fapt care va ajuta Rezerva Federală în a stimula economia.
Conform stenogramei întâlnirii, Bernake a respins obiecțiile altor membrii ai băncii centrale care se tem că „publicul ar putea interpreta, din greșală, proiecțiile