Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria a anulat o nouă vânzare de obligaţiuni, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Ungaria a anulat, mirercuri, o licitaţie pentru vânzarea de obligaţiuni, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, decizia fiind motivată de randamentele ridicate cerute de investitori după ce acestea au crescut puternic în ultimele zile, potrivit cotidianului britanic The Guardian, relatează Mediafax.

Guvernul a oferit investitorilor posibilitatea de a rostogoli obligaţiuni scandente în 2013 cu titluri cu maturitate în 2020, se arată pe site-ul agenţiei pentru administrarea datoriei statului.

Agenţia a vrut să vândă obligaţiuni cu scadenţă în 2020 în valoare totală de 10 miliarde de forinţi (31,1 milioane de euro) şi a primit oferte de 13 miliarde de forinţi (40,7 milioane de euro), 7,7 miliarde de forinţi pentru titlurile cu scadenţă în februarie 2013 şi 5,3 miliarde de forinţi pentru cele cu maturitate în octombrie 2013.

Ungaria a anulat joi o licitaţie de obligaţiuni cu maturitatea la trei ani, iar dobânzile la alte două împrumuturi pe care autorităţile au reuşit să le obţină au crescut puternic, pe fondul relaţiei tensionate dintre guvern şi instituţiile financiare internaţionale.

Guvernul a împrumutat marţi 45 de miliarde de forinţi (141 milioane de euro) prin vânzarea de titluri pe trei luni, la un randament mediu de 7,67%, maxim începând cu august 2009.

Randamentul obligaţiunilor ungare cu maturitatea la zece ani a crescut miercuri pe piaţa secundară cu 32 puncte de bază (0,32 puncte procentuale), la 10,69%, cel mai ridicat nivel din aprilie 2009.

Costul asigurării obligaţiunilor de stat ale Ungariei cu maturitatea la cinci ani faţă de probabilitatea intrării în insolvenţă prin contracte CDS (credit-default swap) a crescut miercuri la 655 puncte de bază (6,55 puncte procentuale), cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, de la 650 puncte pe 30 decembrie, potrivit CMA.

Forintul s-a depreciat miercuri la un nou mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 37 minute
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 7 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°