Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi minciuna devine mai sfioasă în vremuri de restrişte

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Încet şi trist, fără regrete, 2011 a fost condus pe ultimul drum. Răsuflăm uşuraţi. Am scăpat – cum, necum – şi de povara Sărbătorilor de iarnă. Efortul de a mima împlinirea nu a fost la îndemâna oricui. Anul trecut poate părea mai bun doar atunci când va deveni termen de comparaţie pentru promisiunile noului an. Fiindcă nu-i loc de amăgire. Mai avem de îndurat până ce ne vom regăsi, cât de cât, echilibrul.

Am scăpat de păcăleala sclipicioasă a Sărbătorilor de iarnă şi ne luăm la purtare, din nou, obişnuinţele de peste an. Călcătura rutinei ne readuce la premersul care ne-a consacrat. Iar fotbalul face şi el parte din acest spectacol lumesc. Ritualurile sale de sezon par însă, de această dată, mult mai crizate decât în trecut. Până şi minciuna a devenit mai sfioasă în aste vremuri de restrişte. Îmi amintesc discursurile ghiftuite de fudulie pe care, în anii precedenţi, ni le livrau grangurii fotbalului la vreme de şorici. Îmi amintesc ce târguieli de mare preţ promiteau ei atunci când venea vorba despre re­ma­nie­rea loturilor. Erau vehiculate, fără nici o jenă, nume mari din fotbalul fără frontiere şi sume de transfer fabuloase. Acum, obrăznicia s-a mai pleoştit. Importurile vizează doar marfă recondiţionată, iar pe piaţa internă se joacă la mica ciupeală.

Patronii echipelor din fruntea clasamentului sunt cei care promit în continuare întărirea loturilor. Dar discursul lor este diferit, după cum diferită le este şi darea de mână. Dinamo joacă extrem de economicos. Pentru câini orice investiţie pare condiţionată de banii obţinuţi din oarece vânzări de jucători. Nu ne-am mira dacă, în cele din urmă, administratorii de la Dinamo l-ar convinge pe Liviu Ciobotariu că are deja un lot numai bun pentru câştigarea campionatului. Că Dina­mo va rămâne tot Dinamo cu sau fără Pârvulescu, cu sau fără Strătilă, cu sau fără Nassel Menassel. George Copos a fost şi mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

În meciul România - Liechtenstein, Ianis Hagi - căpitan în premieră la echipa națională

Ziua Constanta acum 17 minute
Stadionul „Steaua“ din București găzduiește astăzi, 7 iunie 2024, de la ora 21.00, meciul de fotbal România - Liechtenstein, ultimul amical al tricolorilor înainte de evoluția de la Campionatul European din Germania, competiție care începe pe 14 iun

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum o ora
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 3 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Tenis: Alcaraz s-a calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros

News.ro acum 33 minute
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz l-a învins vineri pe italianul Jannik Sinner şi s-a calificat, în premieră, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros. Carlos Alcaraz (21 ani, locul 3 ATP) l-a învins în semifinală pe viitorul lider mondi

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 3 ore
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°