Nu mi-au picat însă deloc bine, ca român la locul lui, două citate recente. Primul: „România este familiarizată cu austeritatea" („Financial Times"). Al doilea: „Nu este una din diferenţele dintre Est și Vest faptul că Estul e o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea și pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?" (Andreas Treichl, director general al grupului austriac „Erste"). Nu sunt singurele voci cu autoritate din Occident care-i clasează pe români în categoria emblematică a popoarelor deprinse cu vicisitudinea, ca pe niște animale familiarizate cu supravieţuirea în condiţii de sinistru. Cum ar veni, antrenaţi în suferinţe de regimul comunist, românii au cota unor buni încasatori de crize. Relele privaţiuni suportate de români în comunism nu erau însă un „modus vivendi" menit să-i acomodeze cu lumea sporturilor extreme, mereu periculoase și adeseori letale, ci strict un „modus operandi" al unui sistem criminal. Regimul Băsescu avea la îndemână o sumedenie de mijloace care ar fi ușurat povara socială a crizei. Se optează, pe deasupra și cu exces de zel, doar la reţeta străveche și cu rezultate atât de contradictorii a FMI. Nu mi s-ar părea chiar pasabilă evidenţa că mulţi români ajung să trăiască mai prost decât în comunism. E, așadar, o problemă internă această presiune abuzivă pusă pe bugetul cetăţeanului de un guvern temător, cinic, incompetent. Pe de altă parte mi se pare nepotrivit ca tocmai dinspre Occident să parvină aprecieri legate de capacitatea românilor de a retrăi, cu un anume firesc, experienţe dure precum acelea din comunism în condiţiile în care, totuși, criza a bubuit în Statele Unite odată cu falimentul „Lehman Brothers" din septembrie 2008 și s-a extins apoi datorită cumulului de ipocrizii economico-financiare acumulate în timp de bătrâna Europă. Mai exact, de Uniunea Europeană de dinainte d