Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cenuşa lui Vaclav Havel, depusă în cavoul familiei sale din Praga

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Cenuşa fostului preşedinte ceh şi erou al "Revoluţiei de catifea" din 1989 Vaclav Havel, decedat la mijlocul lunii decembrie la vârsta de 75 de ani, a fost depusă miercuri în cavoul familiei din cimitirul Vinohrady din Praga, relatează agenţia CTK, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Ceremonia a avut loc într-o atmosferă familială, la exact 15 ani după a doua căsătorie a lui Havel, cea cu actriţa Dagmar Veskrnova.

La slujba oficiată de un preot catolic a participat soţia defunctului, Dagmar Havlova-Veskrnova, fratele acestuia Ivan Havel împreună cu soţia sa precum şi alţi prieteni ai familiei.

În cavoul unde a fost depusă cenuşa lui Havel se află şi rămăşiţele primei sale soţii, Olga, decedată în 1996.

Numele lui Vaclav Havel, fără vreo menţiune privind funcţiile deţinute de acesta, a fost gravat pe cavou în noaptea de marţi spre miercuri.

Vaclav Havel, dramaturg disident care a fost închis cinci ani de către comunişti, a fost ales în funcţia de preşedinte la Cehoslovaciei pe 29 decembrie 1989, apoi al Republicii Cehe până în 2003.

Victimă a numeroaselor probleme de sănătate cauzate de o pneumonie netratată din timpul în care a fost închis, el a murit pe 18 decembrie în casa sa de la ţară, din Hradecek, situată la 150 de kilometri de Praga, după ce a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie, din cauza unei pneumonii grave.

La ceremoniile funerare din 23 decembrie 2011 au participat numeroase personalităţi printre care preşedintele francez Nicolas Sarkozy, secretarul de Stat american Hillary Clinton şi soţul său, fostul preşedinte american Bill Clinton, premierul britanic David Cameron şi fostul secretar de Stat american de origine cehă Madeleine Albright.

Ceremonia religioasă din Catedrala Saint-Guy a fost transmisă în direct de postul public de televiziune Ceska Televize (CT), iar mii de cehi au putut urmări slujba pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 11 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi din nou tătic!

Ziua Constanta acum 11 ore
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Întrebat de ziariști dacă e pregătit să fie tătic de băiat pe

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 6 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 11 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

UPDATE - Rafael Nadal, eliminat de Alexander Zverev, în primul tur la Roland Garros. A fost probabil ultima participare a spaniolului la Openul Franţei

News.ro acum 10 ore
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a fost învins, luni, de germanul Alexander Zverev, scor 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, în primul tur al turneului de la Roland Garros. Nadal a fost eliminat pentru prima oară în carieră în primul tur la Roland Garros. P

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 12 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°