Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Austriei îi scoate pe români fruntaşi pe regiune la restanţele la credite

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 ianuarie 2012 ·

Sistemul bancar din România este cel mai afectat din regiune la capitolul credite neperformante după Ucraina, banca centrală a Austriei prezentând o situaţie comparativă pe ţări în care piaţa românească iese în evidenţă cu o rată a neperformantelor prezentată a fi la aproape 33% din totalul creditelor.

Imaginea este însă distorsionată de diferenţele metodologice după care sunt contabilizate creditele neperformante în fiecare ţară inclusă în această comparaţie.

De altfel, Banca Austriei are o notă de subsol în care menţionează că datele nu sunt comparabile între ţări, însă în comentariul aferent graficului remarcă totuşi că România a înregistrat în perioada cuprinsă între jumătatea lui 2010 şi jumătatea lui 2011 cea mai mare creştere a ponderii creditelor neperformante, de 6,4 puncte procentuale, pornind de la un nivel deja ridicat. În Ungaria, creditele neperformante au urcat în perioada respectivă cu numai 2,8 puncte procentuale.

Însăşi folosirea sintagmei "credite neperformante" naşte însă confuzii: când spune "credite neperformante" Banca Austriei se referă la toate creditele cu restanţe mai mari de 30 de zile, incluzând deci şi aşa-numitele credite substandard, în timp ce în România BNR înţelege prin credite neperformante împrumuturile cu restanţe de peste 90 de zile, publicând o rată a acestora de 14,4% la sfârşitul lunii octombrie, adică la jumătate din nivelul invocat de Banca Austriei. Într-o definiţie mai veche, BNR se referea şi la creditele îndoielnice, ponderea cumulată a neperformantelor ajungând astfel la 23,5% la sfârşitul lui octombrie.

Pe de altă parte, Banca Austriei preia datele din statisticile BNR care se bazează încă pe standardele româneşti de contabilitate Ð mult mai pretenţioase cu constituirile de provizioane, în timp ce datele privind alte pieţe din regiune se bazează pe standardele internaţionale de ra

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 58 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 4 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum o ora
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°