Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Reducerile de preţ la gaze erau stabilite prin ordin comun, nu am acordat altele

Publicat in Romania Libera, joi 5 ianuarie 2012 ·

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a declarat, joi, că în timpul mandatului său că în timpul mandatului său nu au fost acordate reduceri de preţ la gaze, altele decât cele stabilite prin ordinul comun al Ministerului Economiei, ANRE şi ANRM şi că nu a fost audiat în dosarul Romgaz, potrivit Mediafax.

Reglementarea prevedea că un consumator întreruptibil, aşa cum era şi Interagro, poate beneficia de un "coş de gaze", compus din gaz produs în România (cel mai ieftin) şi gaz din import (cel mai scump, provenit din Rusia). Proporţia acestei combinaţii era stabilită de ANRE şi era aceeaşi pentru toţi consumatorii care se bucurau de această facilitate, notează Gandul.

Reglementarea s-a schimbat în 2009, când, pe baza unui memorandum înaintat în guvern de Ministerul Economiei, condus la acea vreme de pedelistul Adriean Videanu, s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă, aprobată ulterior prin lege de Parlament. Potrivit acesteia, coşul de gaze era compus exclusiv din gaz de producţie internă, ceea ce înseamnă că, eliminându-se gazul de import, şi preţul era mai mic, mai notează Gândul.

Vosganian susţine că, prin legea din perioada 2009-2010, iniţiată de guvernul PDL, preţul la gaz de care s-a bucurat Interagro a fost mai mic decât pe vremea mandatului său.

"Ordinele (de ministru) pe care le-am dat eu erau clare, în ele se spunea că se pot da consumatorilor întreruptibili un discount care funcţiona de foarte mulţi ani şi în general funcţionează şi în alte ţări unde consumatorul respectiv se supune riscului întreruperilor în situaţii de frig sau de insuficienţă a consumului. A fost un discount care a fost la nivel de 20 de dolari pe mia de metri cubi şi numai în condiţiile în care respectivii consumatori îşi onorează obligaţiile asumate (...) Înţeleg, nu am foarte multe detalii, că sunt probleme cu modul în care au fost aplicate aceste or

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 14 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 58 minute
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 3 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°