Chiar dacă nu au mai avut frecvenţa din anii când invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate ducea la suspendarea procesului pe rol, situaţiile în care s-a apelat la deciziile Curţii Constituţionale nu au lipsit nici în acest an din instanţele timişene. Totuşi, deşi s-au depus peste 250 de excepţii de neconstituţionalitate, una singură a fost admisă de Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională, apelată mai rar
De-a lungul timpului, invocarea repetată a excepţiilor de neconstituţionalitate a reprezentat principalul mecanism de tergiversare a proceselor penale cu miză mare. Astfel, invocarea Curţii Constituţionale devenise un obicei în cauzele penale, Timişul nefiind o excepţie. Lucrurile s-au precipitat după ce o notă interpretativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stipula că perioada în care un dosar a fost suspendat pentru că s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate se adaugă la calculul termenului de prescripţie. Până la urmă creşterea graduală a numărului de excepţii de neconstituţionalitate a făcut ca preşedintele Curţii Constituţionale să solicite Parlamentului modificarea legii prin eliminarea suspendării automate a proceselor, specificând că, din cele peste 10.000 de excepţii de neconstituţionalitate formulate anual, rata de admitere a acestora era de aproximativ 2%, fiind evident că multe erau ridicate cu unicul scop al tergiversării cauzei.
Abia la sfârşitul lui 2010 legea Curţii Constituţionale a fost modificată, în sensul eliminării suspendării cauzei atunci când se invocă o excepţie de neconstituţionalitate. Această schimbare a dus, anul trecut, la o scădere accentuată a numărului de excepţii invocate în 2011, însă nu s-a renunţat la practica sesizării fără temei a Curţii Constituţionale. Astfel, pe tot parcursul anului trecut noutăţile legislative legate de statutul excep