- Cultural - nr. 924 / 5 Ianuarie, 2012 Guga a lucrat mult la textul "Sperantei...”, il perfectiona continuu, facea mereu modificari, unele substantiale, discuta des cu prietenii – mai ales cu regizorul Dan Micu si cu mine, colegii lui din teatru – despre diferitele rezolvari posibile ale unor scene, despre ce lipseste si ce este inutil pentru intelegerea clara a povestii si a ideii, despre profilul personajelor si relatiile dintre ele, iar cand a ajuns la o forma pe care a considerat-o acceptabila, a inmanat piesa lui Dan Micu, care era dornic sa o puna in scena. Regizorul, care era de parere ca si aceasta versiune este inca mult prea lunga, opereaza – cu asentimentul deplin al scriitorului – masive taieturi in text, realizand o versiune noua, concentrata si limpede, multe idei ale autorului, eliminate ca scriitura, regasindu-se apoi vizualizate in spectacol prin frumoase si sugestive metafore scenice. Dupa interventiile pe care scriitorul insusi le-a mai facut pe parcursul repetitiilor, la care a asistat aproape permanent, discutand si cizeland cu regizorul si interpretii fiecare moment, s-a nascut o versiune, validata in spectacol, pe care Guga o va considera finala. Ea este cea publicata in volumul sau de teatru. Scriind in Romania literara, Valentin Silvestru isi incepea cronica la spectacol cu o afirmatie categorica, confirmata in timp: "Din prozatorul absolut remarcabil s-a nascut un dramaturg remarcabil, debutul sau fiind neindoielnic cel mai interesant al stagiunii 1972-1973”. Iar despre transpunerea scenica a piesei nota ca "un tanar regizor valoros, Dan Micu, […] a intocmit o buna distributie, cu toti tinerii merituosi ai acestei scene si a infaptuit un spectacol robust, adevarat, adesea emotionant prin patetismul viril al evocarii”. Atat noul venit in dramaturgie, cat si interpretii piesei sunt salutati cu caldura si de dramaturgul Dumitru Radu Popescu: