Filmul “The Runaways” al regizoarei americane Florida Sigismondi spune povestea dramatica a trupei omonime din anii 70, una din primele formatii de rock cu o componenta exclusiv feminina.

The Runaways s-a destramat din cauza presiunii culturale si a supra-sexualizarii unor adolescente vulnerabile care nu stiau cum sa faca fata industriei muzicale nemiloase.

Intr-una din cele mai relevante scene din film, Joan Jett (jucata de Kristen Stewart) paraseste in tromba sala de cursuri a profesorului ei de muzica, dezamagita de prejudecatile sexiste ale acestuia - fetele nu canta la chitara electrica - totul pe acordurile dramatice ale melodiei “This Is A Man’s World”, in interpretarea lui James Brown.

Fast-forward vreo 30 si ceva de ani, in Romania anului 2012, unde tinerele muziciene se confrunta cu aceleasi idei preconcepute si cu aceleasi pericole. Unele esueaza, in timp ce altele inving cu gratie obstacolele. Am stat de vorba cu Raluca Pascaru, tobosara trupei de electro-rock “Changing Skins”.

Ea ne-a vorbit despre cum este sa fii o fata intr-o trupa de baieti, despre cum e sa fii femeie intr-o industrie muzicala bazata pe ideea “sex sells” si, nu in ultimul rand, despre cum este sa fii artist intr-o societate insetata dupa valori.

Cat de des te confrunti cu prejudecati sexiste? De exemplu: E fata, deci nu stie sa cante la tobe!

De cand m-am apucat de muzica, m-am intalnit cu oameni care aveau asemenea reactii, sau judecau inainte sa vada despre ce este vorba. Aceste prejudecati sexiste le-am gasit la tot pasul dar pe mine nu m-au demoralizat. Mi-am continuat drumul pentru ca voiam sa demonstrez ca am ceva de spus la acest instrument. In trecut, am facut un sport de performanta, catalogat drept masculin, insa si acolo am dat dovada de seriozitate si am reusit sa schimb parerile oamenilor. Sunt o fire mai deschisa si nu cred ca are imp