Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian: Reducerile de pret la gaze, in timpul mandatului meu, erau stabilite prin ordin comun. Nu am acordat altele

Publicat in HotNews, joi 5 ianuarie 2012 ·

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a explicat, joi, pentru cotidianul Gandul, ca in timpul mandatului sau nu au fost acordate reduceri de pret la gaze, altele decat cele stabilite prin ordinul comun al Ministerului Economiei, ANRE si ANRM.

In anul 2009, pe baza unui memorandum initiat de Ministerul Economiei, condus la acea vreme de Adriean Videanu, reglementarea s-a modificat si s-a adoptat o ordonanta de urgenta, aprobata ulterior prin lege de Parlament, potrivit careia cosul de gaze era compus exclusiv din gaz de productie interna, ceea ce inseamna ca, eliminandu-se gazul de import, si pretul era mai mic, mai noteaza Gandul.

Fostul ministru sustine ca, prin legea din perioada 2009-2010, initiata de guvernul PDL, pretul la gaz de care s-a bucurat Interagro a fost mai mic decat pe vremea mandatului sau.

"Ordinele (de ministru) pe care le-am dat eu erau clare, in ele se spunea ca se pot da consumatorilor intreruptibili un discount care functiona de foarte multi ani si in general functioneaza si in alte tari unde consumatorul respectiv se supune riscului intreruperilor in situatii de frig sau de insuficienta a consumului. A fost un discount care a fost la nivel de 20 de dolari pe mia de metri cubi si numai in conditiile in care respectivii consumatori isi onoreaza obligatiile asumate (...) Inteleg, nu am foarte multe detalii, ca sunt probleme cu modul in care au fost aplicate aceste ordine", a explicat Vosganian.

"Daca dupa 2009 s-a vandut gaz la un pret mult mai mic, atunci de ce se discuta de un ordin din 2008?", mai spune fostul ministru al Economiei.

In decembrie 2006, Vosganian a fost numit in functia de ministru al economiei si comertului in Guvernul Tariceanu, iar in aprilie 2007, a preluat portofoliul de ministru al economiei si finantelor (minister rezultat in urma unei comasari).

Presedi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Pană uriașă de curent, în mai multe țări din Europa, din cauza temperaturilor extreme. Ce regiuni sunt afectate

Wall-Street.ro acum 8 minute
O pană majoră de curent a lovit Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației. Lipsa de energie electrică a blocat mai multe semafoare și a perturbat mai multe afaceri, lăsând, totodată cetățenii fără aer condițion

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Guvern Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice

Ziua Constanta acum 42 minute
În cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată o hotărâre azi, 21 iunie 2024, privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°