40 de persoane din conducerea Romgaz, a Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetate pentru complot şi subminarea economiei naţionale, potrivit unui comunicat al DIICOT. Vizat de anchetă este și Ioan Nicolae, patronul Interagro, grup din care face parte și Ga-Pro-Co Chemicals, fostul combinat de îngrășăminte de la Săvinești.
Liderii sindicali confirmă că patronul InterAgro a reușit să obțină de la toți guvernanții gaz metan la un preț subvenționat pentru producția de îngrășăminte chimice.
„Niculae a obținut gaz metan mai ieftin, dar legal, prin Hotărâri de Guvern. Ce nu putem confirma este dacă materia primă pentru producția de îngrășăminte destinată țăranilor a fost folosită doar în acest scop, așa cum erau condițiile impuse prin actele normative", spune Ioan Zaharia, liderul Cartel Alfa, filiala Neamț.
Gazul metan necesar combinatului de la Săvinești este folosit ca materie primă pentru procesarea îngrășămintelor chimice folosite în agricultură, și are o pondere de aproape 85% din costurile de producție.
„Toate mișcările revendicative ale salariaților au fost pentru a obține gaz mai ieftin pentru că, altfel, producția nu renta, iar oamenii își pierdeau locurile de muncă. Proteste au fost încă de pe vremea guvernării Văcăroiu, iar prima dată s-a dat când era ministru Berceanu. Niculae a obținut un preț subvenționat la gaz pe cale legală, dar nimeni nu a urmărit dacă îngrășămintele au ajuns într-adevăr în sol", a mai spus Zaharia.
Azochim a fost preluat de Niculae în urmă cu șase ani
În prezent, la combinatul controlat de InterAgro lucrează 670 de salariați, dar în ultimii ani, firma s-a confruntat cu mai puțin personal, din cauza perioadelor de inactivitate.
În vremurile în care funcționa la capacitate maximă, fostul comb