Germania este pe cale sa obtina miliarde de euro din vanzarea, la mana a doua, a unor avioane de tip Eurofighter.
Bulgaria si-a anuntat deja intentia de a purta negocieri in vederea achizitionarii a opt de astfel de aeronave militare, iar alte state, printre care si Romania, trebuie sa-si reinnoiasca flota aeriana, ceea ce le face sa devina posibili clienti.
Blanculescu: F-16 si Eurofighter - vectori ai mortii, insa si ai integrarii economice
Discutiile pentru achizitionarea celor opt avioane Eurofighter de catre bulgari ar urma sa fie purtate in cadrul vizitei pe care premierul bulgar Boiko Borisov o va face pe 17 ianuarie, la Berlin, unde va fi primit de catre cancelarul german Angela Merkel, informeaza Financial Times Deutschland (FTD).
Interesate de avioanele second-hand ale Germaniei sunt si alte state, in special din Europa de Est: Cehia, Croatia, Slovacia, dar si Romania, mai comenteaza jurnalistii nemti.
Potrivit publicatiei germane, tarile est-europene manifesta interes pentru avioanele second-hand ale nemtilor pentru ca nu isi permit sa cumpere unele noi, care sunt destul de scumpe: o astfel de aeronava, neuzata, costa intre 60 si 80 de milioane de euro.
Ramane de vazut daca Romania va cumpara, pana la urma, avioanele de tip Eurofighter la mana a doua pe care le vinde Germania in contextul in care presedintele Traian Basescu a declarat, dupa sedinta Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), din 15 decembrie, ca tara noastra nu are, cel putin deocamdata, solutii de finantare pentru modernizarea flotei aeriene.
"Se prefigureaza o situatie critica. In 2015 avioanele pe care le avem isi epuizeaza durata de functionare, iar noi nu ne putem onora angajamentul NATO de a avea 48 de avioane care patruleaza deasupra spatiului aerian al Romaniei. Este exclus sa ne putem angaja pe un