Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crima de la Şag: Bărbatul i-a dat copilului somnifere înainte să-l omoare. Vezi ce a scris bărbatul în scrisorile de adio

Publicat in Romania Libera, joi 5 ianuarie 2012 ·

Bărbatul din Şag care şi-a ucis socrii, apoi s-a sinucis, a lăsat două scrisori adresate Poliţiei în care explica faptul că a decis să îşi omoare copilul întrucât "nimeni nu a fost mulţumit" de acesta şi "nu are nici un viitor", menţionând că înainte de crime i-a dat băiatului două somnifere, relatează Mediafax.

Anchetatorii în cazul bărbatului de 29 de ani din Şag care a comis cele trei crime au afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că au descoperit în lenjeria intimă a acestuia două scrisori adresate Poliţiei, în care explica de ce a comis crimele şi susţinea că îi pare rău, potrivit Mediafax.

Potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului Timiş, din scrisori a reieşit că bărbatul s-a gândit iniţial să se sinucidă din cauză că mama copilului său ar fi avut mai multe relaţii cu bărbaţi, atât în România, cât şi în Italia, însă apoi a decis să îşi omoare copilul şi pe bunicii acestuia.

În prima scrisoare, datată 31 decembrie, care are patru file, bărbatul, Ioan Ciucia, a scris că a decis să îl omoare pe copilul lui, Rafael, care suferea de autism, pe motiv că "nimeni nu a fost mulţumit de copilul acesta".

"Am decis ca Rafi să nu mai trăiască şi el chiar nu e vinovat cu nimic, dar nimeni nu a fost mulţumit de copilul acesta decât eu şi chiar eu am decis să îl omor căci nu are niciun viitor... am luat decizia referitor la Rafi şi de teama ca să nu se asemene cu mine şi să aibă instincte criminale", scrie bărbatul în prima scrisoare (n.r. - ortografia textului este conformă cu originalul).

Potrivit aceluiaşi document, Ciucia le spune anchetatorilor despre SMS-ul pe care i l-a trimis mamei copilului său, Ana Maria Toth, în care îi spunea că dacă nu se vor împăca îi va părea rău.

"La Anne iam spus astăzi că dacă nu se împacă cu mine o săi pară rău", a scris bărbatul (n.r. - ortografia textului este conformă cu originalul).

În

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 3 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 3 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 3 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 10 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°