Declaraţia Comisiei Europene potrivit căreia, săptămâna aceasta, urmează a fi anunţate state­le membre U.E. pentru care vor fi păstrate restricţiile pe piaţa muncii pentru români, a fost fructificată. Politic. Pen­tru că este un su­biect cu priză la mase. U.S.L. s-a gră­bit, cum era de aşteptat, cu reproşurile la adre­sa Puterii, acuzând că existenţa restric­ţiilor pentru muncitorii români în unele state U.E. certifică slaba capacitate a coordo­nato­rilor po­liticii externe româneşti de a duce o campanie susţinută şi cu rezultate, de spriji­nire a româ­nilor aflaţi în căutarea unui trai mai bun. Inte­resant este că nu i-a combătut nimeni din coa­liţia de la guvernare – nici cu simple declaraţii, nici cu cifre. La fel de interesant este că nicio voce din Opoziţie nu a cerut statistici concrete privind numărul real al românilor plecaţi la muncă în străinătate.

De altfel, nu am auzit niciun politician, fie el de la Putere ori din Opoziţie, să-şi pună probleme în privinţa viitorului aces­tor oameni plecaţi din ţară în căutarea unei vieţi mai bu­ne. Pe care, adesea, o găsesc doar aceptând să lucreze fără acte şi fără drepturi le­gale. Nu i-am auzit întrebându-se, fie şi re­to­ric, în ce condiţii vor putea beneficia de pensie cetăţenii români plecaţi în străinătate la mun­că fără forme legale şi care, acasă, nu vor avea acel număr de ani munciţi legal care să le dea dreptul la pensie. Nu i-am auzit cerând sau conturând politici publice care să protejeze aceste categorii de populaţie ori ca­re să dimi­nueze numărul celor plecaţi să mun­ceas­că la negru. Nu i-am auzit întrebându-se dacă există vreo măsură de protecţie pe care statul român a luat-o în calcul pentru această cate­­go­rie de populaţie, în ce constă aceasta şi în ce condiţii s-ar putea acorda? Nu i-am auzit luând în cal­cul dezavantajele acestei libertăţi, fireşti de altfel, de mişcare şi ale migraţie