Doi bărbaţi au fost răniţi, joi, în urma unei explozii urmate de un incendiu care a avut loc într-un bar în care se aflau şi aparate de jocuri mecanice din municipiul Târgovişte, primele cercetări ale pompierilor militari arătând că deflagraţia a fost provocată de o acumulare de gaze.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, explozia a avut loc în momentul în care vânzătoarea localului a aprins bricheta.
În acel moment, în bar se aflau şi trei bărbaţi veniţi pentru a verifica aparatele de jocuri mecanice, iar doi dintre aceştia au fost răniţi în deflagraţie.
Cei doi bărbaţi, care sunt răniţi uşor, având arsuri la mâini şi la faţă, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu, plafonul fals din rigips al localului a căzut, iar uşa barului s-a desprins din perete.
La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială, iar focul a fost stins imediat.
Primele cercetări ale pompierilor arată că explozia a fost provocată de o acumulare de gaze de la o instalaţie improvizată între conducta de gaz şi aragazul din local.
La faţa locului au ajuns şi reprezentanţii E.On Gaz, care au oproit furnizarea gazului în bar.
Localul în care a avut loc explozia este situat în spatele Primariei Târgovişte, într-o construcţie aflată în curtea unei case, administratorii barului plătind chirie pentru acel spaţiu.
Doi bărbaţi au fost răniţi, joi, în urma unei explozii urmate de un incendiu care a avut loc într-un bar în care se aflau şi aparate de jocuri mecanice din municipiul Târgovişte, primele cercetări ale pompierilor militari arătând că deflagraţia a fost provocată de o acumulare de gaze.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţ